top of page

La intrarea in Postul Pastelui, de Lasata Secului la Smeeni, se aprind DIHORNITELE

In noaptea de Lăsata Secului, înainte de intrarea in Postul Mare al Paștelui, in Smeeni există un obicei străvechi, păstrat de pe vremea dacilor, numit Dihorniţa.

In fiecare an, aici pe uliţele satului se aprinde focul pentru a alunga gerul iernii si spiritele rele, marcându-se trecerea de la iarnă la primăvară, înnoirea. Totodată odată cu acest obicei se dă şi startul lucrărilor agricole de primăvară, semn că vremea se încălzeşte.

Tradiţia este respectată mai ales de tineri, care găsesc din acest obicei şi un motiv de distracţie, în unele locuri muzica şi băutura fiind la discreţie.

In acest an la Smeeni veselia celor "implicaţi in organizarea Dihorniţelor" a fost la cote înalte. Pe lângă muzica si băutură, cei mai inventivi au introdus in peisaj şi vuvuzele, care prin zgomotul pe care-l fac, cred ei, spiritele rele sunt alungate definitiv.

Focurile se aprind imediat după lăsarea întunericului şi se întreţin până în zori cu cauciucuri uzate. Cei mai mulţi, după ce servesc câteva paharele de băutură, prind curaj şi sar chiar şi prin flăcările înalte de câțiva metri.

Nea Gică, un pensionar născut în Smeeni, dar stabilit în Braşov, vine aproape in fiecare pe plaiurile natale, pentru a lua parte la aprinderea focurilor: " Dihorniţa o mai fi si prin alte locuri, dar ca aici nu mai este nicăieri. Pe vremuri noi făceam dihorniţele din cutii de conserve, in care băgam nisip şi gaz şi le învârteam pe uliţe. Acum nu se mai face așa, se aprind doar cauciucuri."

Tot pe vremuri focul se mai aprindea şi cu lemne, coceni de porumb şi haine rupte, nefolositoare. Bătrânii spun că arderea hainelor înseamnă trecerea intr-un nou sezon, înnoirea.

Search By Tags
No tags yet.
bottom of page